Despre Învăţătura cărţii

MITROPOLITUL IACOB PUTNEANUL al Moldovei şi Sucevei (1719-1770)

Învăţătura (cărţii) este asemenea cu florile cele mirositoare, care cu mirosul învăţăturii tămăduiesc toate rănile cele trupeşti, iar cel neînvăţat este asemenea copacului celui uscat. Şi precum soarele încălzeşte şi creşte toate cele ce odrăsleşte pământul, (tot) aşa şi învăţătura (cărţii) dă pricepere omului spre toată cunoştinţa.”

MITROPOLITUL IACOB PUTNEANUL

ALFAVITA SUFLETEASCA

Pentru că se cade a ne bucura numa întru Domnul, iară nu pentru lucrurile cele stricăcioase ale aceştii lumi

Bucurie me, izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat, zice proorocul. Precum au zis îngerul când au grăit cu Tovie, zicându-i : bucură-te Tovie. Bucurie să fie ţie totdeauna. Tovie au răspuns către îngeri : ce bucurie să fie mie că întru întuneric şăzi şi lumina ceriului nu o vezi? Au într-acest va fi ceva bucurie sufletului. În valea aceasta a plângerii, între întunerice şi în umbra morţii, întru care cei ce şăd întru desfătările cele dobitoceşti. Nimine aşa să nu nădăjduiască numa morţii, numa de tot despărţire, numa sfârşit fără de veste, că ce bucurie va fi celui ce iaste în scârbe şi amărăciuni? Ce fel de îndemn celui ce să află întru legături…frumuseţile şi ghizdăvia trupului carea lesne să strică prefăcându-se în prav şi cenuşă. Nu ai omule cu ce te mângâia în veacul acesta al plângerii, ci mai vârtos să cade ţie a plânge şi a te tângui. Că nu şezi spre moştenire, ci spre izgonire, nu spre pace şi odihnă, ci spre războiu foarte luptătoriu; nu spre bucurie şi veselie, ci întru valea aceasta a plângerii. Cine să veselieşte fiind îndatorit peste putinţă? Cine să mângâie, şezând în temniţă? Cine să bucură, fiind rânduit spre moarte? Nimena. Că lumea aceasta iaste plină de plângere, iară nu de veselie; de scârbe şi de necaz, iar nu de bucurie; de supărare şi de amărăciune, iară nu de mângâiere. Şi nimica întru dânsa nu iaste statornic şi să nu să schimbe. Bucuria ei iaste amestecată cu scârba, veselia cu plângerea. Mărirea să schimbă, bogăţia piare, frumuseţea să preface în praf şi cenuşă, desfătarea trupească fără de veste prin moarte să tae şi se sfârşeşte, şi după aceia să împute şi rămâne mâncarea viermilor.Nimic dar nu iaste în veacul acesta vrednic de bucurie şi de veselie, nimic vrednic de mângâiere şi de inimă bună, ci toate sînt pline de plângere şi tânguire. Deşărtarea deşărtărilor iaste viaţa omenească; că se naşte omul din stricăciune, creşte întru durere şi neputinţă, viaţa sa îşi necăjeşte în scârbe şi în năcazuri, în gâlcevi şi calabalicuri şi întâmplări nenădăjduite şi întru toată neodihna. Că de spre o parte primejdii, iară de spre altă parte clevetiri, despre o parte goană, iară despre altă parte război şi lupte împotrivă, despre o parte gâlcevi şi nedumerire, iară despre altă parte teamere şi frică, despre toate părţile nu iaste pace şi odihnă.

Toată lumea iaste plină de primejdii şi de zarve. Ori încătro te întorci, pretutindenea pizmă şi zavistii vezi, gâlcevi şi sfăzi auzi. De o parte te luptă mâncarea, iară de altă parte băutura, de o parte leanea, iară de altă parte nesimţirea; de o parte pohta, iară de altă parte aprinderea spurcăciunii; de o parte frica, iară de altă parte păcatul şi călcarea de jurământ; despre toată părţile nu iaste fără de tiemere, şi nu iaste de ce ne bucurăm în veacul acesta ce iaste cu multă plângere. Că vine moartea, vine despărţirea de aice, vine fără de veste schimbarea tuturor. Adecă sufletul va merge întralt veac şi va lua veale ce au lucrat aicea. Iară trupul va rămâne mâncarea viermilor, întru împuţiciune şi gunoiu să va întoarce, întru carea nimic nu iaste bucurie. Pentru aceasta nu te bucura de nimică întru acest veac al plângerii şi trecătoriu, de vreme că toate sînt întru dînsul nestătătoare şi făţărnicie, toate întru dânsul mincinoase şi schimbătoare. Ci de voieşti a te mângâia, numai întru Domnul te mîngîie; de voieşti a te bucura, numai întru Domnul te bucură; că bucuria trupescă degrabpiare, iară bucuria Domnului rămâne în veci. Mîngîierea pămîntească degrab piare, şi întru amărăciune să întoarce; iară mîngîiarea prea Sfîntului duh, întru Domnul pururea mîngîie şi în viecii veacilor va mîngîia cu mîngîiare negrăită. Pentru aceasta cu nimică cu altă, ci întru Domnul te bucură. Că zice proorocul : bucuraţi-vă întru Domnul toţi cei drepţi la inimă. Şi iarăşi apostolul totdeauna zice: întru Domnul vă bucuraţi, neîncetat vă rugaţi, de toate mulţămiţi; că întru acieste trei să face mîntuirea noastră. De nimică de alt nu vă bucuraţi, numai întru Domnul. Că toată bucuriia ce nu iaste întru Domnul, iaste mincinoasă şi amăgitoare şi toată mîngîierea ce nu iaste întru Dumnezeu, iaste greutate şi turburare sufletului. Pentru aciia nu te bucura pentru mâncare şi băutură, nici pentru bogăţia şi mărirea aceştii lumi, nici pentru oare varea frumuseţe şi pofte dobitoceşti, ci numai întru Domnul te bucură, întru Dumnezeu cu veselie te veseleşte. Că întru aceste vremielnice nu iaste bucurie adevărată, numai mincinoasă, vremelnică, fără de temeiu. Căci că întru întuneric şi lumină nu iaste, în moarte viiaţă nu vei afla, întru minciună dreptate nu să va arăta. Bucuria lumii aceştia iaste mincinoasă, mângîierea ei mutătoare, veselia ei lesne se schimbă. Întru puţină bucurie şi mângăiere, şi îndată fără de veste amărăciune; întru puţină veselie, îndată fără de veste plîngere şi tînguire. Încă mîngîiarea ei n-au trecut şi îndată acum scârbă şi necazul au sosit. Pentru aceia numai întru Domnul te bucură, cu bucurie şi cu veselie te veseleşte.Bucură-te întru Domnul Dumnezeu, că dumnezeul tău Dumnezeu mare iaste, vecinic, fără de moarte, întru toate putincios, atotţiitorul, Dumnezeul îndurărilor, milostiv, drept, iubitoriu de oameni şi prea milostiv, Tatăl al milostivirilor, Dumnezeu a toată mîngîierea. A lui iaste ceriul şi pământul, munţii, dealurile, lemnile, dumbrăvile. Ale lui sînt fiarele, dobitoacele, jigăniile, păsările zburătoare. A lui iaste toată suflarea şi toată făptura, cele văzute şi cele nevăzute, cele din centriu şi cele de pre pământ. A lui iaste soarele şi luna, stealele ceriului şi stihiile. A lui apele, rîurile, mările, iazerele, izvoarăle, grindina, omeţii ploile, vînturile, fulgerele, tunetele. A lui toţi oamenii, toate neamurile pămîntenilor. A lui îngerii, arhanghelii, scaunele, domniile, herovimii, serafimii, şi toate puterile. La dînsul dreptatea, la dînsul judecata cea nefăţarnică, la dînsul bunătatea şi iubirea de oameni, la dînsul înţelepciunea şi izvorul înţelegerii. Acolo liniştea, odihna, netemerea şi fărăgrija. Acolo mărirea, bogăţia, vistieria neîmpuţinată şi desfătarea veacinică. Acolo bucuriia, lumina, raza, frumuseţe, bună cuviinţă, dulceaţă, veselie şi toată mîngîierea. Acolo volnicia, dezmierdarea, îndestularea şi veacul cel neschimbat. Ori ce iaste întru oameni mai iubit, acolo toate sînt. Numai te lipeaşte către Domnul Dumnezeul tău, cu tot sufletul şi numai de dînsul cu bucurie să te bucuri, şi cu veselie te veseleşte. Bucură-te întru Domnul şi-i dă lui mulţămită căci te-au făcut pre tine după chipul şi asemănarea sa, din nefiinţă la fiinţă te-au adus, cu mărire şi cinste te-au încununat. Nu te-au făcut pre tine fiară, nici chit, nici altă oarecare jivină, ci om, făptură înţelegătoare, nemuritoriu, şi sufletul tău l-au cinstit cu singură stăpânire. Măcar de ne despărţim de trupul cel vremelnic, dar spre mai bună sălăşuire trecem, şi cu sufletul petrecem în veci; nu spre o mie sau doao sau trei mii de ani, ci în vecii viecilor ce n-au sfârşit. Bucură-te întru Domnul şi-i dă lui mulţămită, că toate pentru tine în dar le-au făcut, pentru tine ceriul şi pămîntul, pentru tine soarele şi luna şi toată podoaba ceriului cu steale au făcut, pentru tine fiarele, şi dobitoacele, păsările ceale zburătoare şi toată jivina. Pentru tine mările, rîurile, izvoarăle, iazerile, feliurile de peşti, chiţii cei mari, pentru tine pădurile, codrii, dumbrăvile, fealuri de pustii; pentru tine cele văzute şi cele nevăzute sînt făcute. Bucură-te într Domnul şi dă lui mulţămită, că toate pentru tine dreapte şi milostive au aşezat şi neîncetat poartă grijă pentru sufletul tău; te foloseşte, te apără, te acopere, întăreşte sufletul tău, dînd tărie, sănătate, viaţă, te înţelepţeşte, te luminează spre tot lucrul bun. Toate dreapte şi milostive pentru tine să lucrează. Bucură-te întru Domnul şi dă lui mulţămită, că acel Dumnezeu întru tot puternic, prea bogat, pentru tine au sărăcit, pentru tine om s-au făcut, ca pe tine să te unească luişi; nu s-au îngreţeluit a lua asupra sa ale noastre, ca să se dea noao cu totul pre sine. Pentru tine au fost pus în iasle, pentru tine au fost înfăşat în scutece, cel ce îmbracă ceriul cu nori; pentru tine au fost tăiat împrejur a opta zi, pentru tine au fugit la Eghipet, pentru tine în Iordan s-au botezat, pentru tine ş-au plecat capul. Capul Mergătorului înainte, ca pe tine să te înalţe sus. Netrebuindu-i botez s-au botezat, ca să-ţi dea ţie curăţire prin botez. Bucură-te întru Domnul şi-i dă lui mulţămită, că pentru tine au fost bătut, ocărît, şi scuipat, bătutpeste fălci, legat, cu cunună de spini încununat au fost ; pentru tine mîinile sale pre cruce le-au pironit, oţet şi fiare au gustat, cu suliţa în prea curate lui coastă au fost înpuns; pentru tine prea curatul lui singe l-au vărsat şi cu acela pre tine te-au răscumpărat; pentru tine în mormînt au fost pus, pentru tine a treia zi din mormînt au înviiat, ca să dăruiască noao tuturor învierea din mormînt. Bucură-te întru Domnul şi-i dă lui mulţămită; că deşi greşăşti înaintea lui Dumnezeu cu întunearec de întunearece, cu milostivire prin pocăinţă te priimeaşte. De cite ori greşăşti înaintea lui, iară El nut e leapădă pre tine. De cite ori calci tu poruncilelui, iară El nu să întoarce de la tine. De cîte ori cazi, iar El te ridică pre tine, îndelung te rabdă, nu îndată te dă morţii, ci aşteaptă întoarcerea ta pînă în sfîrşit , doar cîndva te vei întoarce. Datu-ţi ţie lege, ştiinţă voii sale. Nu te-au lepădat de la botez, nut e-au lăsat întru altă credinţă, sau să fii înghiţit întru peirea eresurilor. Bucură-te întru Domnul, şi-i dă lui mulţămită: că pentru puţină oarece bună plăcere a ta, viaţa veşnică, împărăţia ceriului au făgăduit să-ţi dea ţie. Însuşi cela ce au făcut, însuşi cela ce au zidit, şi au dat toate spre buna plăcere, viaţa vecinică dăruiaşte. Nu în cîteva vreme puţină, nu în cîteva vreme scurtă, nu întru o sută de ani sau întru o mie, sau în mii de mii, ci în viecii viecilor ce n-au sfîrşit. Mărire nemărturisirii lui milostiviri. Mărire prea înţeleptei lui purtare de grijă. Mărire negrăitei şi neajunsei lui bunătăţi, şi iubirii de oameni. Că lui să cade toată mărirea, cinstea şi stăpânirea, împreună cu cel fără de început al lui părinte, şi cu prea sfîntul şi bunul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în viecii viecilor .Amin”

Prefaţă la Alfavita sufletească, Iaşi, 1755

Culeasa de Mariana Gurza

Publicat on august 11, 2008 at 9:53 am  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://abecedardecugetromanesc.wordpress.com/despre-invatatura-cartii/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s