GARABET IBRĂILEANU – Addenda la „Privind viaţa“

Nu imaginea vieţii pe care avem s-o mai trăim de-acum înainte ne inspiră groaza de moarte, ci viaţa pe care am trăit-o până acuma. Când ne gândim la moarte nu ni se răzvrăteşte fiinţa din cauza planurilor pentru viitor, ci din cauza cântecului duios al amintirilor. Toţi acei care au fost rând pe rând noi, îi purtăm în fundul sufletului nostru ca într-un mormânt. Dispariţia acestui mormânt viu, în care zac cei ce au fost noi, ne inspiră groaza de moarte. De aceea oamenii lipsiţi de sentimentul trecutului sunt mai bravi în faţa morţii.

În viaţă fiecare purtăm un steag pe care e scris cu litere mari: Eu!

Culmea discreţiei este să ştii să-ţi ascunzi discreţia.

Animalele casnice devin pentru unii din noi persoane, faţă cu care simţim că avem îndatoriri sociale şi morale.

Sufletele de rând dau altora tocmai contrariul de ceea ce cer de la alţii.

Realist în observaţie şi idealist în aspiraţii – este fizionomia sufletelor bine organizate.

Nu clădi pe nisip, nu clădi pe ipoteza sentimentelor altora pentru tine, bune sau rele.

Nu ofensa nici pe cea mai castă femeie purtându-te cu dânsa ca şi cum nu ar prezenta nici o primejdie pentru cinstea ta. >>>>

Published in: on mai 24, 2008 at 6:59 pm  Lasă un comentariu